Astăzi, 28.05.2014, în
cadrul campaniei “Zâmbet pentru suflete”, am avut șansa, alături de colegele mele de
la Asociația un Zâmbet Bacău, de a cunoaște familia lui Vlăduț, băiețelul cu
chip îndurerat, dar cu sufletul încă viu de speranță. Nu de puține ori, în
graba noastră mergând în centrul orașului, auzim o voce tremurândă: Vă rog cumpărați flori! Oare câți dintre
noi s-au oprit, nu pentru a cumpăra, ci măcar pentru a-l mângâia și a-l
întreba: Cine ești? Ce durere te apasă?
Ai avut ce să mănânci azi?
Oare dacă ne-am opri pentru un minut să încercăm,
prin prisma privirii copilului, să simțim ceea ce suspinele lui transmit, cum
ne-am simți?
În lumea contemporană
trecem peste fapta dăruirii, căutând fericirea în a primi, pentru a ne satisface
nouă poftele, uitând însă că adevărata fericire constă în puterea de a-l ajuta pe
celălalt să zâmbească, nu doar cu chipul, ci mai ales cu sufletul. Vlăduț, timid
și cu o durere ce încă nu o cunoaștem, ne-a primit în casa sa, întâmpinându-ne
cu privirea în pământ. Intrând în casă, am făcut cunoștiință cu mama, Vasilica,
ce-l ținea pe Andrei în brațe, copilul cel mai mic, exclamând Bine ați venit! E un miracol. De altfel,
alte două chipuri zâmbitoare, dar în același timp melancolice au ieșit în
întâmpinarea noastră: Andreea și Iuliana.
Alături de ei stătea bunica lor, o
doamnă trecută prin școala suferinței, dar încă puternică pentru a lupta
alături de fiica sa, pentru ca ai lor copii să fie ajutați și acceptați în
societate. Familia este însă numeroasă. Petruț, fiind cel mai mare dintre toți
copiii, era prin sat pentru a-și căuta de muncă iar Cristinel cu Gabriela erau
plecați la sora mamei lor, pentru a ajuta la strânsul cireșelor, astfel încât
să poată câștiga un ban prin muncă cinstită. De altfel, Vlăduț merge la școală, motiv
pentru care merge să vândă flori de la orele 15:00, deoarece la orele 14:00
termină programul de la școală. Sora lui, Iuliana, merge și ea la școală,
restul fraților terminând cursurile școlare, sau renunțând din cauza
imposibilității financiare. Putem astfel, să admirăm voința de a învăța și
puterea mamei singure de a-i ajuta pe copii să meargă la școală.
Doamna Vasilica nu a
ținut secret faptul că a și cerșit, de nevoie, punându-și copiii să cerșească
pentru a putea să aibă ce oferi de mâncare și, mai ales, pentru a putea plăti
datoriile la casă, datorii în valoare de 23 de milioane, pentru a nu rămâne
fără acoperiș. În acest moment poate mulți se gândesc, Păi să se ducă la muncă, nu să cerșească, nu ajut așa. Însă am
îndrăzneala să vă întreb Cum ar fi pentru
tine cititorule, dacă ai fi în situația dureroasă a acestei familii? Ai putea
suporta? Și oare dacă ai fi împins de durerea neajunsurilor și de frica de
a rămâne fără locuință, primind peste tot numai refuzuri, atunci când vrei să
te angajezi sau ceri ajutorul celor din jur, și toate astea numai din cauza
percepției opiniei publice, oare nu ai dispera? Poate stă și în putința noastră
să punem o cărămidă și să-i ajutăm să nu mai cerșească, dar nu printr-un refuz
categoric ci poate printr-un NU, urmat de un dar…..
Familia trăiește
dintr-un ajutor social de 200 lei, iar florile ce-i sunt date lui Vlăduț pentru
a le vinde sunt oferite de către anumite vânzătoare din piață ce doresc și ele
să primească partea lor de pe urma vânzărilor. Ori dacă nimeni nu cumpără, ce
bănuți să-i rămână copilului din vânzare?
Stând de vorbă am zărit
deodată o farfurie cu mâncare de varză și am întrebat: Dumneavoastră cu ce trăiți? Iar femeia mi-a răspuns: Mâncăm o dată pe
zi iar dimineața dacă avem, îi dăm celui mic (în vârstă de 2 ani) să
mănânce. Am observat că au un scaun în casă și am
întrebat pe ce scriu copii, iar dânsa ne-a spus că pe acel scaun pe care-l vedem,
singurul de altfel. Inițial, ei aveau masă, chiar și mai multe scaune, însă
iarna, neavând cu ce să se încălzească le-au pus pe foc. De asemenea, a
specificat că mergeau la tomberoane și căutau hârtii, și tot felul de gunoaie ca
să pună pe foc, pentru a face față frigului.
Durerea
nu poate fi transpusă în cuvinte, nici înțeleasă ci doar trăită. Așadar, vă
invit dragii mei, ca sâmbătă să mergeți să oferiți un strop din fericirea
materială pentru a dărui și a primi înapoi adevărata fericire sufletească!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu