Inițiativa socială de sprijin pentru o familie
nevoiașă, cu mulți copii
“Zâmbet pentru
suflete”
Generozitatea și veselia formează un cuplu
perfect!
Cum? Printr-o acțiune caritabilă, pentru a veni în
sprijinul unor copii ce provin dintr-o familie nevoiașă, numeroasă și monoparentală.
Când? În perioada 26.05.14 – 30.05.14, la Centrul de
Educație Alternativă Fingerprint, dorim să realizăm o colectă de articole de
îmbrăcăminte, încălțăminte și produse alimentare greu perisabile, pentru ajutorarea
a 7 copii nevoiași, din cartierul Șerbănești, jud. Bacău.
În data de 31.05.14, ne propunem să le
oferim împreună, celor 7 copii, produsele strânse de noi.
În
acest sens, prin intermediul acestei acțiuni, facem apel la voi, dragii noștri
zâmbăreți, pentru a transfera bucuria noastră și în sufletele celor mai puțin
fericiți, în limita posibilităților fiecăruia dintre noi. Având în vedere
faptul că, cei 7 copii, dintre care 4 băieți și 3 fete, cu vârstele cuprinse
între 2 ani și 23 de ani, trăiesc doar din alocațiile de elev și pensia bunicii,
întrucât mama lor nu lucrează, aceștia nu au cu ce se îmbrăca și de multe ori,
nici ce mânca.
O
altă sursă de venit din care reușesc să își mai permită de-ale gurii este
sârguincioasa activitate de mic antreprenor, a lui Vlăduț, unul dintre
frățiori, în vârstă de 13 ani. Probabil că l-ați văzut pe centru, în zona
magazinului Adal, unde vinde zilnic, diverse buchețele de flori. În fiecare
după-amiază, după ce pleacă de la școală, Vlăduț încearcă să convingă lumea să
cumpere flori de la el. Numai că nu prea-i merge vânzarea. Dar nu se lasă și
nici nu cerșește. Ci doar îți oferă ca un adevărat negustor, câte un buchețel
de flori, pe alese și la preț de câțiva lei. Celor care se milostesc și îi dau
cîte-un bănuț fără să cumpere vreo floare, le mulțumește respectuos și smerit.
În ultima perioadă însă, el a devenit tot mai trist. Nu mai are cu ce se
încălța. Și cere cu disperare trecătorilor care își fac milă de el, o pereche
de pantofi. Au trecut câteva zile și el are aceeași durere: nu mai are cu ce se
încălța ca să meargă la școală. Umblă cu aceeași pereche de încălțări ponosite.
De aceea, prin gestul nostru de a oferi câte o hăinuță
sau o pereche de pantofi, nu numai că i-am putea face fericiţi
pe Vlăduț și pe frățiorii lui, ci i-am și încuraja pe aceștia să continue să meargă
la școală, și mai ales, să nu-și piardă speranța în viață. Împreună putem
încerca să le oferim o lecție de bucurie a copilăriei!
Vă
informăm care sunt vârstele și mărimile la încălțăminte, ale celor 7 copilași,
pe sexe, după cum urmează:
- fată,
8 ani, nr. 35;
- fată,
14 ani, nr. 38;
- fată,
19 ani, nr. 38;
- băiat,
23 ani, nr. 40;
- băiat,
17 ani, nr. 41;
- băiat,
13 ani, nr. 41;
- băiat,
2 ani.
Dacă
aveți pe-acasă, TU sau vreun amic de-al tău, haine sau încălțăminte pe care nu
le mai purtați, dăruiți-le! Și dacă aveți posibilitatea de a oferi câte un
pachet de orez, mălai, făină sau o conservă, nu ezitați să fiți unul din zâmbăreții
darnici!
Așadar,
dacă vreți să ajutați, vă rugăm să adunați, de la prieteni sau rude, câte ceva
dintre cele enumerate mai sus și să le aduceți la Centrul Fingerprint, la una
din întrunirile noastre zilnice, de la orele 17:00.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu