Cine sunt eu și cum am ajuns eu în Germania?

Cine sunt eu?

Ceea ce nu știam încă, era faptul că poate sunt doar propria-mi umbră ... sau doar un suflet într-un corp uman. Am invățat însă, că sunt un fir de iarbă în bătaia vîntului.

Eu sunt Ioana, pe scurt Io. Am 27 de ani și locuiesc în Germania de 2 ani și 3 luni. Lucrez în Karlsruhe într-un azil pentru refugiați  (ca Sozialbetreuerin) de 1 an și 10 luni. 

Cu ce m-am ocupat înainte să vin în Germania?

Am studiat Comunicare și Relații publice, la Universitatea "Vasile Alecsandri" din Bacău, apoi am urmat studiile de master Managementul instituțiilor din administrația publică, la Universitatea "George Bacovia" din Bacău. Între timp am mai și lucrat însă. Am avut diverse joburi, de la secretară până la verificator valori. Pe o perioadă mai îndelungată de timp am lucrat la Crucea Roșie Bacău, în mai multe domenii cum ar fi domeniul social, prim ajutor, relații cu presa și educație tineret.

Cum de am venit în Germania?

Am venit în Germania pentru că nu mă descurcam singură, din punct de vedere financiar. Și oricum surorile mele erau și ele aici, în Germania. Așa că la 25 ani m-am îmbarcat înspre Germania! Am venit mai întâi ca Babysitter. Îmi făcusem cont pe un site și găsisem o familie de români, mă rog, sași, care vorbeau și românește. Eu m-am bucurat foarte mult de acest lucru, neștiind boabă de germană. Îmi doream să mă familiarizez cu stilul de viață din Germania și să învăț limba germană. Convenisem cu familia să am grijă de cei doi copii după care aveam posibilitatea să urmez și eu cursuri de limba germană. Așa că m-am aventurat! Am semnat un contract cu familia respectivă, mi-am făcut bagajele, mi-am luat și cățelușa și am plecat înspre Nürnberg! 

Având în vedere faptul că mi-am luat și cățelușa cu mine, am preferat să călătoresc cu autocarul, prețul biletului pentru ea costând jumătate din prețul unui bilet pentru un adult.🚌 Călătoria a fost destul de lungă și obositoare iar Stella, cățelușa, a simțit dublu emoțiile mele. 

Cei din autocar îmi spuneau: "Fata cu cățelul". 😂🐶 

Fata cu cățelul 

Pancartă de bun venit

La sosire, copii erau nerăbdători să mă joc cu ei și m-au așteptat entuziasmați cu o pancartă emoționantă. 😍 Nici nu reușisem să las bagajele jos, că au și tăbărât pe mine. Falco si Ginny vroiau să mergem la plimbare cu cățeii.  

Nu pot să mint, zicând că nu îmi erau dragi și că nu au fost și momente frumoase alături de ei. Îmi aduc aminte, că cel mic nu putea vorbi decât în germană, iar printre primele cuvinte învățate de la el se enumeră cuvântul Zimt (scorțișoară). 

Țin minte și acum cum urla într-una că el vroia Zimt în iaurt, la micul-dejun. Gianny însă, nu îmi putea explica nici ea prea bine, în română, ce era acela Zimt, zicându-mi doar că este o chestie maro și dulce. 😵 😂

Falco

Ginny

După 3 săptămâni însă, am venit în Karlsruhe, la sora mea. Familia îmi promisese că o să pot urma un curs de limbă și ei nu se ținuseră de promisiune. Nici măcar nu îmi făcuse timp de 3 săptămâni înscrierea (Anmeldung) cum că locuiesc acolo. Și nu numai din acest motiv am plecat de acolo ... Pe lângă faptul că trebuia să am grijă de cei doi copii, trebuia să am grijă și de cei doi căței plus cei doi adulți (mami și tati). Sarcinile mele erau cumva nu numai de Babysitter, ci și de Putzfrau. Nu aveam mai deloc timp liber și pentru mine, plus că în familia respectivă era în permanență o situație tensionată. M-am consumat foarte mult din punct de vedere afectiv. 😡 Și atunci am cedat ...😢

👀 Situația familiei era în felul următor: soț și soție care au vrut în trecut să divorțeze, în prezent rămânând repercursiuni asupra întregii familii. Soția mergea la psiholog aproape zilnic, fiecare membru al familiei urla reciproc unul la celălalt. În unele momente, copiii erau chiar și agresați fizic.  Copila cea mare, în vârstă de 10 ani suferea de faptul că mama ei a vrut să o dea la un moment dat la orfelinat iar băiatul de 6 ani făcea căcuța în pantaloni. Fata purta și ea Pampers... 😓 Heidi, mama copiilor urla la copii în fiecare zi când venea acasă și îi îmbrânceau. Copii zbierau și ei la rândul lor. Christian, tatăl copiilor începuse pe de o parte să îmi povestească problemele casniciei lor, iar Heidi și ea pe de altă parte. Eu am încercat să îi ajut așa cum puteam eu. Mă gândeam că poate trebuia să fiu acolo pentru că aveam un rol de îndeplinit...însă mi-a fost mult prea greu, atât mie cât și cățelușei mele care plângea și ea ca mine, în fiecare zi. 

Fiecare zi era tot mai stresantă și mai epuizantă, atât din punct de vedere fizic. cât și psihic. 😫

Așa că am avut noroc, cu sora mea, că venise de m-a luat în Karlsruhe. 😌

Ce am făcut mai departe?

Cum am ajuns în Karlsruhe m-am înscris la cursurile intensive de germană (de luni pană vineri), nivel B1 la Sprachschule DIALOG. Cursurile aveau în mod normal, o durată de 6 luni dar au durat aproximativ 8 luni cu tot cu vacanțele de vară și de Crăciun. După care, tot cu ajutorul surorii mele am reușit să am și un job într-un azil pentru refugiați. Până atunci, avusesem eu mai multe tentative de a îmi găsi de muncă, însă fără cunoștințe foarte bune de limbă nu găseam mai nimic. După școală, mă duceam direct la muncă, 8 luni de zile lucrând din acest motiv numai schimbul 2 (Spätschicht).

După ce am absolvit acest curs, am reușit să îl urmez anul acesta și pe cel de B2. 😤

Ceea ce nu m-a doborât, m-a ridicat. Toate experiențele ca de coșmar pe care le-am trăit în Germania, până acum, inclusiv stresul, m-au călit. 

Ce mai urmează?

.

Probabil că C1. Sau o reorientare profesională.. încă nu m-am decis. 😔 Pentru a avea alte șanse, oricum, ceva mai trebuie făcut, de vreme ce voi rămâne să locuiesc în această țară... De aceea, nu uita nici TU să îți dorești, să visezi și să lupți ca să îți îndeplinești visele!

Povestea voastră care este?