Nopțile

Nopți negre-n care mă tot frământ,
Nu-și mai au rostul să ți le-ascund.
Te rog, acum să te oprești din drum
Și să nu te mai porți ca un nebun.

Toate-acele nopți care-au trecut
Nu știu dacă pot să le mai uit.
Deși toate simțirile s-au pierdut
Au rămas gânduri de șlefuit.

Adu-mi aminte iară,
Cât de frumos e să trăiești,
Indiferent de povara vieții,
Pe care fiecare, pe umeri o cară.

Spune-mi adânc și apăsat,
Că nu tu mi-ai călcat pe suflet,
Ci ego-ul tău răzleț,
Ce s-a izbit săltăreț.

De ale mele visuri și dorințe,
Ce s-au transferat în sentințe
Cu prisosințe-n miez de noapte
Fără semnături sau acte.

Sunt toate numai consecințe
De-al tău ego nătafleț,
Ce s-a izbit săltăreț
Vibrând în ale mele neputințe.

Nopți negre-n care mă tot frământ,
Nu-și mai au rostul să ți le-ascund.
As vrea să nu mai aud nimic din noapte
Nici sforăit, nici freamătul de gânduri toate.

Nopți negre-n care temeri tot fredonez,
Aș vrea acum să le-mpământez.
S-adorm în tihnă, nu sacadat, ci-ncetișor
Și să mă lipesc la pieptul tău, ca un mâțișor.