Un altfel de duet

Îmi tremură vocea, încerc s-o încurajez,
Să pot silabisi pentru-nceput ca un chinez.
Tonul mi-i oscilant și n-ascultă deloc de mine
Să-nfiripeze cuvinte-ntregi, el tot se-abține.

Nu ies cuvintele nicidecum,
Nu știu cum reușesc acum,
Să îți spun ce s-a făcut scrum
Ca să nu te aprind, și eu să mă afum.

De va fi să iasă scântei,
Și să m-apuce-un crâmpei,
Încep să șuier teleleu
Iar tu asculți ca un derbedeu.

Din fluierat, ajung la cântat
Gura mi se face trompetă
Și tu te dai pe trotinetă.
Eu urc vocea în pod la scărmanat
Și tu cu harpa pe spate te-ai scărpinat.

Acorzi și tu o notă, două
După ce te-ai făcut că plouă.
Vocea mi s-a încălzit și intru-n priză
Revin cu corzi sărite în a doua repriză.

Atunci începi să percutezi,
Și fără să te balansezi.
Eu suflu deja tare-n goarnă
Să mi te scot din țărnă.

Se aprinde-o lumânare,
Tu parcă mai ai o suflare.
Eu troncăn ca dintr-o tobă spartă
Tu sufli parcă dintr-o coardă.

Îmi spui să mai trag aer în plămâni,
Și să nu îți mai spun atâtea minciuni.
Vocea a vrut atunci să îmi tremure
Am prins răgaz, să o fac să te cutremure.

Sunete înălțătoare și voci aprinzătoare
Au devenit la unison animatoare.
Spectacolul se dă la noi în cameră,
Fără-audiență și-aplauze în atmosferă.

Strigăm amândoi din toți rărunchii,
De vei fi să-mi cazi în genunchi,
Nu te voi mai asculta.
Și-atunci, ce va rezulta?