Ia-mă vântule-n brațele tale

Ia-mă vântule-n brațele tale
Și mă poartă-n toate gândurile.
Gândurile flămândele,
De se zbat ca nebunele.

Vântule, zglobiule,
Să nu ne frânți aripile
Cu care vrem să zburăm
Domol, în toate lumile.

Pe tărâmuri necunoscute,
Pământești, sau fie ele și închipuite. 
Poartă-ne în toate lumile
Trezite de bănuieli, fără scrupule.

Nu mai adulmeca terenul
Smulgându-ne apoi odorul.
Lăcașul nostru cel mai drag,
Făuritorul pământ, și un șireag.

Pe șireag suflă-mi lumină
Și trece-mi obrajii, cu smirnă.
În largul minții, dintr-o ruină
Trupuri înviorate ne presară.

Dor de fugă, să nu râncezesc,
Și în noroi să mă poticnesc.
Nu vreau să mai lenevesc
Ia-mă-n zbor, să mă trezesc.

Pe suflet atârnă-mi șireag de lumină
Picurat de suflul tău neexplorat
Cum numai tu m-ai înviorat.
Viață adulmec eu acum
Ce-nainte-mi părea fum.
Cuprinde-ne-ai pe tot mai mulți, cu râvnă.